Căutăm redactori

Written by


EgoPHobia are nevoie de noi redactori pentru secţiunile poezie, proză, filosofie și engleză. Fiind o revistă culturală care apare exclusiv pe internet şi nu generează nici un venit, nu putem oferi nici un stimulent financiar eventualilor doritorii, toată redacţia muncind benevol [şi gratuit] la apariţia publicaţiei.

Cine doreşte să ni se alăture e rugat să ne trimită:

-CV cu nume, fotografie, adresă, studii, publicaţii, afilieri, experienţă de muncă în domeniul culturii (colaborări, prezenţe în redacţii, evenimente organizate,…);
-două articole inedite cu tematică literară [preferabil de critică, dar nu neapărat];
-un text despre conținutul din ultimele două numere ale e-revistei EgoPHobia al secţiunii la care vrea sa colaboreze.

Ce aşteptăm de la un redactor al EgoPHobia:

-să scrie pentru fiecare număr măcar un text pentru una din secţiunile articole, critică [despre cărți în limba română, recent apărute], experiment;
-să citească [în maxim două săptămâni de la primire] textele sosite la redacție pentru publicare la secţiunea unde colaborează şi să contribuie la luarea deciziei privind acceptarea sau respingerea fiecărui material, cu eventuale sugestii de editare pentru textele nepublicabile în forma originală, dar cu potenţial de apariţie în EgoPHobia;
-să ajute la corectura textelor care apar în EgoPHobia, cel puţin în cadrul secţiunii la care colaborează;
-să contribuie activ la popularizarea EgoPHobia și la identificarea unor noi potențiali autori publicabili în revista noastră.

Doritorii sunt aşteptaţi să ne trimita cele specificate mai sus la adresa egophobia@gmx.net cu subiectul “pentru redactor poezie/proză/filosofie/engleză” (după caz). La aceeaşi adresă putem fi contactaţi şi pentru alte informaţii, amănunte, întrebări,…

Redacţia EgoPHobia
www.egophobia.ro

Tags: , ,

Posted on: September 15, 2019

Filed under: EgoPHobia

Comments

No Comments

Add a Comment

Name *

Mail *

Website

shoes of the fisherman the